Aceasta conceptie porneste de la abordarea stiintifica prealabila, înca din proiect a domeniilor de aplicare a tehnicii populare. Pe parcurs, evolutia muzeului a tins spre modificarea conceptelor de baza, limitate la tehnica populara, spre cuprinderea întregii fenomenologii a civilizatiei populare, inclusiv de istorie a civilizatiei populare din Romania.

Investigarea realitatii etnografice de teren a dus la realizarea "proiectului tematic" si a unei liste de 150 viitoare monumente, în muzeu, amplasate nu întîmplator si nici în viziunea sociologica a reprezentarii unui "sat" (asemeni modelului muzeului satului din Bucuresti), ci distribuite în cadrul unor sectoare si grupe tematice. Proiectul de organizare în teren a monumentelor prevedea gruparea lor în 4 sectoare tematice (dupa 1990 în 6 sectoare). Criteriul de dispunere a monumentelor în sectoare si grupe tematice, are la baza o structura comuna pornind de la materia prima, tehnologie, instrumentar si topologii specifice. Ulterior, sectoarele tematice prevazute a fi completate cu instalatii si ateliere, au fost dezvoltate prin transferul unor gospodarii, spatiul în care tehnica populara si-a realizat cadrul contextual de civilizatie rurala.
Primele 4 sectoare tematice de baza erau organizate pe grupe tematice, fiecare tratînd un anumit fenomen de civilizatie populara, în ordinea detasarii lor ca fenomene specifice de organizare a productiei.

S-a pornit de la ocupatiile cu achizitie naturala (ocupatii auxiliare), continuînd cu ocupatiile de producere în natura a materiilor prime (ocupatii principale) si evoluînd la mestesuguri producatoare de marfa, inclusiv industriale populare.
În cadrul sectroarelor s-au departajat grupe tematice pe baza materiei prime sau al produselor. Succesiunea monumentelor în fiecare grup tematic, tine cont de specificul arhitecturii (planimetrie, tehnica de constructie, tipologie) integrate peisagistic, cît mai aproape de provenienta lor în mediul existent înainte de transferare.